fbpx

De mic visam la zări îndepărtate, la peisaje mirifice, cu insule si pirati, la mari albastre cu recifuri de corali, dar … doar visam si imi doream cumva sa-mi implinesc acel vis.
Acum câțiva ani in urma … să tot fie vreo doua zeci, am avut prima experiență pe o nava cu pânze în Tenerife. Pentru mine a fost o experiență care ma marcat profund și mi-am jurat atunci că într-o zi voi fi și eu skipper si voi parte de vasul meu. Anii au trecut si până astă iarnă visul acesta era mult prea îndepărtat dar … O conjunctură norocoasa si deopotriva fericită, m-a facut să îi cunosc pe cei de la Embark Sailing, și uite așa am devenit invatacel în “Academia” lor. Niște oameni deosebiți, care îți împărtășesc cu mare entuziasm si profesionalism din cunostintele si experiența lor in a naviga pe o nava cu pânze și a te face ca asta să îți intre adanc în măduvă și să te răscoleasca în interior.

Ca sa nu o mai lungesc, m-am inscris să urmez cursurile acestei scoli și astfel am reușit după câteva zile de studiu, apoi de practică, și iarăși de studiu individual intens, să îmi împlinesc visul … poate nu până la capăt, dar cu certitudine prima parte a visului, obținerea permisului de navigație internațională și de sails.

Asadar acum sunt skipper!Mulțumesc Embark Sailing pentru împlinirea visului meu.